Rottencabbage

Am promis ca revin cu poze, deci revin cu poze. Azi, poze dintr-o excursie pe care am efectuat-o cu numitul Mihai (care e si el roman si s-a aciuat pe aici) la munte. Ca doar nu e numa’ desert si plajuri aici, ca e si munti. Si am auzit ca statiunile e destul de faine, asa ca am mers intr-acolo.

Muntele respectiv e la vreo 3 ore, 3 ore jumate de mers cu masina de Melbourne. Observati ca ma exprim in ore, ca localnicii, pentru ca e simplu sa faci asa cand nu poti sa mergi cu ce viteza vrea muschii tai sau cilindru’ masinii din cauza politistilor de pe sosele, care aici sunt si pe fatza, si sub acoperire, si cu elicoptere si cu mama dracului ca ma enervez acuma si imi creste tensiunea.

Deci muntele se numeste “mount buller” Si da, se citeste exact ca si numele faimosului personaj de banc, reprezentativ pentru cultura romaneasca si Becali.

Drumul pana acolo e … na ….. plictisitor ca dracu’, din cauza sus-mentionatei monotonii datorata unei viteze constante de te doare capul si iti vine sa te spanzuri cu centura de siguranta, care, desigur, nici nu mai e atat de esentiala pe cat si-o doreau oamenii de la Volvo care o inventara, ca la maxim 100km/h, daca mai si franezi si tragi de volan, un impact se produce la sub 50, ceea ce e supravietuibil zic.

Asa, si drumul e printr-o regiune plina de culturi viticole. Adica viti de vii. Aia, plus o regiune extrem de interesanta numita “Yarra Ranges National Park” si care arata cam asa:

Scuzati calitatea, dar am micit-o ca sa incapa.

Deci asta e padurea aia de pe traseu, care e destul de frumoasa cu copacii inalti ca brazii ( ) si ferigi monstruoase. Destul de tare. Si lunga, si cu curbe prin ea. Cam ca padurea Bogatii

Asa, si apoi am ajuns la poalele muntelui, dupa 3 ore de mers cu masina ( ). Si am inceput sa urcam. Muntele, in urcare, arata cam asa:

Nu vreau decat sa subliniez ca arata ca un munte obisnuit. Stiu ca nu e spectaculoasa poza. Dar ce e mai bun abia acum urmeaza, pentru ca am ajuns in varf. Care varf are 1800 si ceva de metruri, si se spune ca ai o priveliste de neuitat. Si asteptarile nu ne-au fost inselate:

.

.

.

.

.

.

.

Wait for it…..

.

.

.

.

.

.

Yeap. Asta a fost. Am mers 7 ore cu masina dus-intors, ca sa vedem …. asta. Pai era o ceatza domnule, de nu vedeam cladirile. Si stateam langa ele. Nu vedeam nimic. Cu masina pe pipaite am mers. Ideea e ca doar in varf era asa naspa. Cum coboram putin, cum se facea lumina. Mama dracului de treaba. Deci nimic, nimic nu am vazut. Nimic! Nimic! Au, vena!

Na!

Episodul viitor, capitala natiei. Acolo nu era ceatza, deci e de bine.

Revin!

Filed under: Uncategorized | 2 Comments »

Deci

M-am hotarat sa mai scriu 3 cuvinte din urmatoarele cauze: imi scrie oamenii ca sunt naspa ca nu comunic, ma ameninta Paszti si ma simt eu rusinat de mine.

Motivul pentru care nu am mai creat inteligentze este unul simplu, care e doo de fapt. Primul e ca cu lipsa de timp si alea alea. Care acuma este ceva mai mult deci nu mai e valabil. Si care ma aduce la motivul 2: (tin sa reamintesc ca am mai mentionat acest fapt pe post) ma prostesc pe zi ce trece. Pur si simplu. E posibil, nu mint, nu e falsa modestie. Probabil nu as fi capabil acum sa port o conversatie cu mine, 2 ani in urma. N-as sti cum sa ma abordez…..

Deci un scurt update la situatia prezenta aci, care nu e pasionanta, ca asta e alt motiv pentru care nu am mai scris, al treilea si anume, ca viata mai plictisitoare ca a mea nu prea exista. Deci update-ul e ca : nimic. Numa colegul de camera chinez imi ofera condimentele vietii, si anume par si jeg peste tot. Prostu’. Deja nu mai pot cand vad cat jeg lasa in urma.  Desi acuma cred ca e bolnav, probabil de la igiena precara. Pentru ca da, am observat si studiat, nu se spala pe maini. Niciodata. Intra in casa, merge direct la el in camera. Merge la buda, iese fara a porni robinetele. Singurele ocazii cand se spala pe maini sunt dusurile. Dar si asa, nu scoate mai mult de unul la 3 zile. Ca acuma e frig aici, deci nu se renteaza sa te speli, ca lumea e prea zgribulita sa te miroasa.

A trebuit recent sa ma duc pana in capitala minunatei natiuni, si anume Canberra. Pentru a merge la minunata ambasada a minunatei tari Romania. Pentru a-mi schimba minunatul pasaport, care expira porcu’.  am fost acolo acum o luna si inca nu am descarcat pozele de pe aparat. Ca sa vadeti numa’ ce pauza creationala si inhibare totala exista la mine in urma de creier cu 1/2 circumvolutiune ramasa. Si deci fusei in Canberra. Care e un oras ce te sperie. A putut sa ma sperie deoarece acum o luna eram mai inteligent decat acum, deci si impresionabil si atent la cele din jur. M-a speriat pentru ca e un oras…. cum sa zic eu…. perfect. In sensul ca, fiind construit in secolul 20 e 100% ergonomic. Totul e gandit, totul e pus la punct, nimic nu e inutil. Din pacate nu perfectiunea da nastere emotiilor, ci tocmai imperfectiunile de zgandare glanda (observati aici un inceput de fraza relativ artistic, si un final Becalian – contrast, nene, contrast, ca daca n-ai metafora’n sange merge si asa). Asa, deci orasul e perfect. Arta e facuta la comanda, nu are emotie, iar dimensiunile sugereaza ori un artist de gen feminin cu o obsesie pentru orice element falic, ori un artist de gen masculin cu probleme dimensionale acolo unde conteaza. Cladirile sunt insipide, desi nu urate. Nimic nu e urat acolo. Dar nici spectaculos.  Ma jur pe toate cele ca postul urmator va fi pe baza de poze, si va fi aplicat cat mai repede posibil.

Deci in Canberra am purces spre minunata ambasada. Care e plasata intr-o cladire mare si mandra, intr-o zona atat de linistita si pasnica incat devine dubioasa. Acolo am intalnit o doamna consul foarte binevoitoare, care m-a rezolvat (da,da stiu, nu-i cel mai fericit cuvant) rapid, desi a trebuit sa astept 2 ore deoarece exista o singura persoana care se ocupa de respectivele treburi, si, evident, mai mult de un singur roman in toata Australia. Si am rezolvat cu actele si am plecat prin oras sa il vad, sa ma documentez. Ceea ce nu am putut face deoarece orasul, chiar daca are doar 3-400.000 de locuitori e cam la fel de intins ca Bucurestiul. Adica aveam de umblat jumate de ora doar sa trec strada (nu e foarte exagerat, pentru ca am subliniat deja design-ul ergonomic, strazi largi, trotuare si mai si). Plus ca, dpdv al transportului in comun, orasul e deservit doar de autobuze si daca nu te pricepi care unde merge, mai bine o lasi balta. Asa ca am vazut doar centrul, de unde am si poze care vine in postul urmator.

Si deja am primit si pasaportul nou, am putut sa observ diferentele fata de celalalt pasaport, pe care l-am facut cand aveam 20 de ani. Aoleu! Toata fatza mi s-a schimbat. Contribuie la asta si cele 22 de kile in plus, cred Parca eram o gaina la 20 de ani, nu glumesc.

Deci cam atat. Tot incerc sa fac site-ul ala, dar nu functioneaza, deoarece latura creativa a creierului nu e in stare sa produca un post intr-un blog, daramite un site intreg.

Doresc sa transmit cele bune celor cativa care mai intra pe aici, si celor cativa care mi-au dat atentie si m-au intrebat ca ce s-a intamplat. Sincer, apreciez, si ma face sa ma simt destul de bine.

Si salutari la domnul Groparu care imi transmite pe ale sale pe cale fizica, prin legaturi. Si la domnu’ Sorin care ne vizita zona acum cateva luni, care si el mi le-a transmis pe ale lui pe cale fizica, prin acelasi personaj

Deci revin, pe bune ca revin, promit

Filed under: Uncategorized | 4 Comments »

Cu “PH” ca e ca la phiosophie, care e despre ceea ce scriu eu azi.

Deci sa va spun ce descoperire magnifica si mare totodata am facut eu singur. Daca cineva a citit-o in cartile de filosofie, nu ma intereseaza, eu am ajuns singur la concluzia asta.

Deci. Am descoperit ca oamenii e ciudati. (ce truism am borat aici…… -observati folosirea cu iscusinta a unui neologism destul de comun si totusi cu un nivel de snobism suficient - care nu e Borat, GB, cat ca n-am diacritice..) Asa. Deci ziceam. Am descoperit cum ca creierul uman e un mecanism complex. Si in imensa lui complexitate, face tot ce poate pentru a proteja sinele si purtatorul de diverse elemente nocive. Lui sau purtatorului. Una dintre actiunile cu care realizeaza respectiva protectie este filtrarea amintirilor.

Scriu acest post din urmatorul motiv. Stateam zilele astea si ma gandeam ca ce fain era in liceu. Ca ce ma mai distram eu, ce faine erau orele cand chiuleam si mergeam in baruri infecte, ce ma distram la ore cu profesorii dificili, la materiile la care ma duceam doar sa fac prezenta si in rest nimic pentru ca nu eram suficient de circumvolutionat pentru a cuprinde macar un strop de ratiune din cele predate (vezi chimie, latina, matematica – orice e trecut de fractii pentru mine e complex -, informatica – pe care am facut-o doar 1 trimestru, dupa care am schimbat clasa ca nu se mai putea asa-; in gimnaziu erau orele de  desen, muzica, atelier – ce mai, spuma). Asa. Si ma gandeam eu ca ce dor mi-e de scoala. In acel moment, una dintre cele doo circumvolutiuni a vibrat. Si mi-am dat seama. BULLSHIT! Nu mi-e dor de scoala. NU mi-e dor de liceu. Nu mi-e dor de nimic ce poate avea legatura cu sistemul de invatamant. Am realizat atunci ce s-a intamplat. Creierul meu a blocat cele 95% amintiri de cacat pentru a lasa sa respire cele 5% amintiri bune, pe care le-a si imbracat in haine de duminica. Cum dracu sa imi fie dor de scoala, de orele in care ma uitam pe pereti pentru ca nu invatasem nimic, profesorul ma intreba si eu rodeam soricul in pacea mea tampa? Nu mi-e dor de orele in care chiuleam in baruri. Pentru ca nu era chiar asa de distractiv. Incercati, faceti un exercitiu de memorie si incercati sa va transpuneti intr-o perioada pe care v-o amintiti cu placere. Si veti vedea ca in momentul acela in timp nu era mare lucru de capul ei. Deci stateam in niste baruri infecte, pline de fum, cu frica in coaste ca ne prinde vreun profesor, cu frica in coaste ca ne prinde vreun cunoscut de-al parintilor sau cu frica in coaste ca ne scoate personalul localului afara pentru ca aveam un suc la 10 persoane (bere nu ne dadeau cand veneam in grup mai mare, ca se prindeau ca nu suntem de 18 ani). Imi amintesc de asemenea ca, in liceu, trebuia sa ma scol in fiecare dimineata la 5-6 sa-mi fac temele, ca de lene nu le puteam face in timpul zilei, plus ca sunt un mare adept al ingrasatului porcului in ajun. Si nu era frumos sa te trezesti asa repede. La fel cum nu era frumos sa te ingramadesti intr-un autobuz (care acuma e 1.3 lei pe calatorie, mama voastra de RATUC, cum dracu puteti cere atata? Pe ce, pe 1 autobuz/ora? Pe confortul oferit de autobuzele alea verzi frantuzesti infecte, rupte, puturoase si insemnate cu actele de eroism ale lui Gicu, Paul, Flori si alti zmei?) cu alti 200 de oameni, sa atarni pe scara sprijinit de soldul de plastic al unei pensionare care, desigur, trebuia sa isi faca cumparaturile la 7 dimineata. Nu era frumos sa te faca profesorii de ras cu fiecare ocazie in care te prindeau fara tema facuta/lectia invatata/ghiozdan/slitz desfacut. Nu era frumos sa te iei la bataie in curtea liceului cu niste colegi care au inceput consumul de alcool ceva mai repede decat restul lumii. Nu era bine sa te certi cu cei care doreau, cu tot dinadinsul, sa ramana la ore atunci cand toata clasa dorea sa plece. Nu era bun stresul dinainte de teze, si nici presiunea constanta de “imi da exteu, nu-mi da exteu”.

Si asta e doar liceul.

Am descoperit ca ma gandeam cu nostalgie si la fostul loc de munca. Adica la locul in care eram platit relativ prost si lucram 60 de ore pe saptamana, desi orele suplimentare nu se contorizau (amu sincer, nici io nu le-as fi contorizat, ca, mai ales cand eram fumator, din 60 de ore macar 5-6 erau la tigara). Locul in care toti “managerii” dadeau vina pe tine pentru orice lucru rau se intampla, pentru ca, desigur, puteau. Locul in care pupincuristii avansau de la luna la luna, iar oamenii seriosi si muncitori (nu ma refer la mine aici, dar am vazut multe cazuri) erau tinuti pe post pentru ca, nu-i asa, cine le poate face treaba? Locul in care trebuia sa urli in momenul in care aveai o realizare, pentru ca doar asa te putea baga cineva in seama. Si totusi. Mi-e dor.  Observam aici cum creierul meu a blocat chestiile negative si le-a lasat pe cele cateva pozitive: o cafea cu colegii “aia buni” (ghilimeaua e numa de intarire ba Paszti, nu de ironie), o barfa in fumoar,                      s-atat. Si totusi numai asta imi vine in minte cand ma gandesc.

Deci observati ce adanc am gandit aici.

Dar e o chestie faina in legatura cu asta. Desi creierul uman e programat sa filtreze amintirile, intr-un singur caz, la mine, el nu isi face datoria. Cazul ar fi minunata Romanie. Nu mi-e dor deloc. Si ma bucur pentru asta. Dar deloc. Cand ma gandesc la Romania, numai la lucrurile rele ma gandesc. Atat. Ha! Mi-am dat 5-u’ cu creierul acuma.

Revin

Filed under: Uncategorized | 10 Comments »

Am inviat putin. Nu de tot. Am avut si io o zi de pauza in ultimele 2 luni :d Ca-s harnic, manca-m-ar pestii.

Deci sa va povestesc. In primul rand de ce scriu. Pentru ca am de unde. Ca mi-am cumparat birou si scaun managerial, macar acasa sa ma simpt sef. Cu aceasta ocazie am descoperit unde e Dumnezeu. Ma refer la loc fizic. Dumnezeu e in Ikea. Acolo locuieste. De unde mi-am dat seama? Ca prea sunt de toate acolo, prea abunda oferte si alte magarii. De obicei asa e la toate firmele unde seful sta in birou tot timpul. Sunt convins ca, dupa moarte, mergem cu totii in fatza la Ikea, ne asezam la rand, luam un catalog, o punga galbena si urmarim sagetile pana in birou la sefu’.

Dar atat cu filosofia, sa va mai zic ce facui.

Nimic.

Chinezu’  si-o tras femeie. De fapt saracu nu si-o tras, nici ea pe el. Sa va explic de situatie. Deci chinezu avea el o prietena buna. Si intr-o zi imi spune ca se duce cu prietena lui buna sa se dea cu ceva tren. Si pentru asta ea are nevoie sa doarma la noi, deci daca e ok cu mine sa doarma ea aici. Wow! Ma socai eu pe buna dreptate. Pai clar, zic. L-am intrebat daca vrea sa vin mai tarziu acasa, i-am zis sa ia alcool, sfaturi, magarii, ii dadeam si prezervativ daca aveam (nu am pentru ca sunt legat de o viata ascetico-draconica autoimpusa). Si vine fata, totul bine, se culca cu el in camera.

Ma gandeam deja ca are chinezu’ o viata sexuala de 148 de ori mai activa decat subsemnatu’. Ceea ce nu e greu oricum, da de la el nu ma asteptam, a fost asa, o lovitura. Si vine dimineata. Iese chinezu’ din camera in chiloti. Semn bun, zic io. Si il intreb “ei, cum e treaba, nus’ce, nus’cum, minuni?” Se apuca si rade ca bou’ si zice: “no, no”. Pula, zic, e timid.

Trec ceva zile, timp in care domnisoara sta la noi si doarme cu el in camera. Nu am rezistat si l-am intrebat: “pai spune, creatura, sunteti prieten si prietena? (ca zic asa, pe ocolite, nu pot sa pun problema cum o puneam in gasca in Romania <ai futut-o ba? unde?> Scuzati vulgaritatea ). Zice el “yes, yes, we are boyfriend and girlfriend”. Doamne’ajuta zic.

Trec ceva zile. Si merge si bou’ sa doarma la domnisoara acasa. Si il prind intr-o zi ca ii sta ceva pe suflet (fiind un om la 25 de ani dar imatur, i se vad sentimentele pe fatza ca morcovu’n vinete) si ii spun “zii mama, nu te opri”. Si spune ca a vorbit cu domnisoara, dar relatia lor este doar una de prietenie, ca ea nu vrea sa fie sufocata si controlata, si ca sunt ca frate si sora. Pula mea. Pai bine, zic, si cum mama dracu’ dormiti in aceeasi camera, tu in chiloti (amu sincer, o inteleg pe domnisoara ca nu si-o aprins vintrele dupa mirificul, mai ales dupa imaginea lui in chiloti, parul pe care il lasa peste tot si il si poseda pe sine, chilotii care ii stau la muiat in baie timp de 1 saptamana bucata si alte magarii). “Dormim doar, si povestim, si radeeeem……..” Ptiu drace!

Deci m-am lamurit, Este unu mai sadic decat mine. Ca io nu am relatii, da macar stau dracului singur in banca mea. El practic sta calare pe doamna, cat ca nu are voie sa miste. Naspa treaba, si cauzatoare de dureri inghinale.

In fine, altceva nu s-a intamplat. Ca nu a avut ce, ca doar nu am facut nimic decat ca am lucrat.

Dar am avut ceva ganduri filosofteice. Despre si cu care revin!

Filed under: Uncategorized | 11 Comments »

In cazul in care mai exista 2 oameni care mai intra pe blogul meu, doresc sa le cer scuze ca nu mai scriu dar nu pot si gata. Pentru ca lucru la doo slujbe si sunt rupt de oboseala in fiecare zi. Si cand am putina vreme mai fac si io treburi de zi cu zi cum ar fi spalat de haine si curatat si somn. Cam atat. Sper sa imi revin cumva in curand, ca asa nu se mai poate. Insa vreau doar sa anunt ca sunt in pauza creativa. Si sa-mi cer scuze ca intrati aici fara rezultat.

i’ll be back!

Filed under: Uncategorized | 6 Comments »

Si am revenit. Deja cred ca am 5 articole cu scuze de intarzieri da nu am ce face. Pentru ca acum nu mai lucrez intr-un singur loc ci in doo. Si ma duc si la scoala curului. In ultima saptamana am avut cam 10 ore in total de stat acasa, in afara de orele de somn, si nu m-am simptit prea inspirat. Am observat ca trebuie lansate multumiri in eter (mama ce expresie de mare kitsch) pentru niste persoane care se pare ca ma apreciaza pentru ce scriu pe-aci, anume Ingropaciunea sa care a zis ca scriu frumos si daca nu as fi venit dupa 16 ore lucrate in continuu cand am citit cred ca mi-as fi pupat chinezu’ de gadilat la orgoliu ce eram. La fel si doamna membru insectar, care m-a nominalizat pentru cel mai grozav dar necomentat blog la roblegoofest sau cum mama naibii se numeste. Asta s-a intamplat mai demult, dar nu am apucat sa ma exprim ca atare pana acum.

Dar sa va zic despre ce doream sa va zic.

Ce am observat eu, fiind introspect si  inteligent si destul de dopat cu cafeina. Si, de asemenea, dupa discutii cu niste romani de pe aici. Am observat ca incep sa ma australienez. Si sa va explic cum, pe capitole:

In trafic – cand intalnesc un om care se incadreaza gresit pentru a face un viraj ma rosesc tot la fatza. Si ma enervez. Nu clanxonez, ca n-am, da fac din faruri ca nebunul. De ce? Pentru ca in 10 luni s-a intamplat doar de 2 ori…… Obisnuit fiind cu semafoarele care au program de noapte, si astfel cand circuli la 11-12 noaptea prin oras nu dureaza nici o lumina rosie mai mult de 30 de secunde, am crezut ca sun la astia la primarie in momentul in care am observat ca unul dintre semafoarele de pe drumul de la lucru acasa era inca pe programul de zi si a trebuit sa astept cam un minut si ceva sa se faca verde. Am observat, de asemenea, ca ma enerveaza extrem de mult “teribilistii” care merg cu 5 km/h peste limita legala.

Cu transportul in comun – chiar am sunat sa fac o reclamatie pentru ca unul dintre tramvaiele cu care trebuia sa ma duc in oras a avut intarziere de 6 minute. Pai cum se poate?! Am auzit povestea si de la alt roman Lapustean, care se crizeaza cand ii intarzie trenul 5 minute… Pai cum?!?  Ma mai enervez cand vad cate o masina ca nu respecta tramvaiele si benzile lor. Oribil.

Cotidian – am ajuns sa repect orbeste parcarile si intervalul orar alocat. Adica mi-e in reflex sa ma uit la ceas sa vad daca, in zona de parcare de 2 ore, mai am ceva timp ramas. Chiar daca e gratuita, e pe timp si eu il respect. E ceva normal pentru mine sa zambesc si sa spun “va doresc o zi buna” casierului/casierei de la magazin, care procedeaza asemenea. Mi se pare normal ca masinile sa nu parcheze pe banda de biciclete, precum mi se pare normal sa mi se acorde toate prioritatile cuvenite unui vehico(u?)l cand ma aflu pe doo roti fara motor.  Am ajuns sa consider mic un pret de 10 dolari pentru o masa de pranz, precum si 10 dolari pe un kil de cirese mama dracului de cirese ca nu ma pot abtine si imi dau toti banii in magazinul naibii.  Plata facturilor pe internet deja face parte din cotidian. La fel si internetul pe baza de modem wireless, care in Romania nu exista in momentul in care am plecat. Aici oriunde m-as duce detectez cel putin 3-4 retele wireless in zona (mai pe scurt, gaura mea n-a vazut mufa de cand s-a nascut – vulgar, stiu!).

Totusi exista ceva cu care nu m-am putut obisnui. Am cunoscut anumite persoane aici, romani veniti recent, unul singur de fapt, care nu poate juca baschet fara sosete albe Groparu’ are juma’ de incercare sa ghiceasca despre cine vorbesc. Pai cum sa nu poti juca baschet in alte culori? Da ce are, musca? (ti-am zis ca te bag pe blog )

O zi buna va doresc

Filed under: Clima Bizonica, Comentarii | 1 Comment »

Io de cand am fost tanar, adica si acum, am avut un filtru setat pentru a diferentia femeile in bune si rele. Si anume parul. Si nu ma refer la ala din cap. Ma refer la parul de pe restul membrelor. Asa am trait. In momentul in care vedeam o femeie cu par in zone in care nu ar trebui sa apara umbre de material rugos, o bagam la fisier: “no good”. Sincer sa fiu nu au fost prea multe, si asta pentru ca nu am stat prea mult in Franta la viata mea. Dar au fost destule. De cand sunt aici am vazut cateva. Una dintre ele arata chiar bine, era imbracata decent, ingrijit si aparent curat. Si cand si-a ridicat mana sa se prinda de bara din tramvai, au inceput in capul meu sunetele junglei. Avea parul mai des decat cel din cap, si aproape la fel de lung. Stiu ca suntem in era feminismului si fiecare persoana are dreptul sa aleaga ce face cu corpul din dotare, dar imi pare rau, eu nu ma pot conforma. Pentru ca e dizgratios. Pentru ca una dintre calitatile principale ale unei femei este mirosul. Al pielii, al corpului, al parfumului, al hainelor. Si cand vad par pur si simplu asociez imaginea cu arome neplacute.

Dar problema mea principala nu e cu femeile. E cu ce a mai ramas din regnul uman, si anume barbatii. Adica si eu (da, stiu, e doar parerea mea, daca intrebati femeile care ma cunosc veti primi raspunsuri impartite ). De cativa ani incoace am realizat ca e destul de ipocrit sa pretinzi de la o femeie sa isi smulga cu cruzime parul din toate zonele corpului si tu sa stai cu pleata-n vant. Asa ca am inceput si eu. Nu sa ma epilez, ca sincer la asta si la nascut copii nu m-as baga nici macar pe sume de peste 100 de euro.  Dar am o masina de tuns si o folosesc. Asta e. Din fericire natura m-a binecuvantat cu o cantitate redusa de par corporal, deci nu am probleme prea mari. Dar in ultimul timp, cum aici a venit vara, am tot vazut barbati in pantaloni scurti. Si erau epilati pe picioare. Oare asta e noua moda? Oare arata mai bine un barbat epilat pe picioare? Sincer nu stiu, da ma chinuie intrebarea. Am intrebat ceva femei pe aici de parerea lor, dar fiind indience evident ca mi-au zis ca nu le deranjeaza parul la barbati (va explic eu de unde evidenta in alt episod ).

Mda. Am prins si eu o ora de stat cu gandurile mele si uite cu ce ma ocup. Asta e, cred ca am coborat sub 100 oricum, asa ca se scuza. Si nu ma refer la kile, ci la puncte de IQ.

Revin.

Filed under: Minte odihnita | 8 Comments »

Deci eu aici ascult radio. Destul de des, pentru ca au emisiuni generante de ras, si io caut motive sa rad, ca stand cu un chinez semiexistential in casa si cu persoane antiintelectuale la cea scoala si lucru, nu strang suficient material pentru a lasa capul pe spate si a rade de parca s-ar derula un cuib de cucuri pe sub mine…..  (buna asta… hai ca dupa atatea zile de pauza am scos-o bine )

Sa va dau exemplu de alte doo emisiuni care au bantuit undele. O data tema emisiunii era “ce faceti in curtea voastra ca sa aratati ca voi sunteti stapanul”. In fine. Nu asa era titlul, am scris ideea mai mult. Discutia a pornit de la faptul ca unul dintre digei si-a cumparat recent casa cu curte, si a iesit impreuna cu nevasta-sa in chiloti respectiv sutien + chiloti (adica nevasta avea sutienul, behhehehehene?) si se zbenguiau in mod nepornografic. Pentru ca numai asa, ca era curtea lor. Si au primit nene telefoane. Care mai de care, unul urina in curte desi avea baie in casa. Pentru ca el se simtea mai bine si mai stapan asa. Altul iesea zilnic in pielea goala si facea elicoptere (recomand Dave Chapelle pentru cine vrea sa stie ce e elicopterul, ideea e ca implica organul sexual masculin si o miscare de rotatie) in fata casei vecinilor. Dar tata si mama si bunicul si napoleonul tuturor a fost urmatorul. Un baiat. La 20 si ceva de ani. Care spunea ca el face o treaba ce in mod obisnuit se face stand jos si de catre barbati in toaleta personala, cu un ziar, revista, laptop sau alte materiale de stimulatie intelectuala. Si l-au intrebat oamenii ca, totusi, de ce? Raspunsul a venit prompt: “am inceput sa lucrez la o statuie”. Avand in vedere ca ambii moderatori fac stand up, unul dintre ei fiind si cel mai tare stand upper din Australia, va dati seama ca e destul de greu sa ii lasi fara cuvinte. Ei bine, baiatul a reusit.

Al doilea subiect l-am auzit ieri. Noaptea, adica pe la 11. Cica ceva studiu a aratat ca, inainte de casatorie, o femeie are aproximativ 15 parteneri. Cu care si sex face. Si moderatorii credeau ca e cam fals studiul, pentru ca e cam putin. Cam PUTIN (si nu ma refer la puiul de KGB). Io deja radeam, ca ma gandeam sa ii sun sa le dau peste cap sistemul de valori. In sens negativ, desigur. Si au primit telefoane. De la doamne. Bai tata! Cea mai neajutorata care a sunat a spus ca a avut cam 30 de parteneri inainte de casatorie. Recordul il avea una care a zis ca a avut cam 70, dar nu mai stie exact. Aici am inceput sa apreciez din ce in ce mai mult natia asta . Nu ca m-ar ajuta pe mine foarte mult, pentru ca am observat ca femeile nu sar pe tine, trebuie sa te duci tu la ele. Ceea ce unii pur si simplu nu facem pentru ca  avem unele probleme psihice legate de respingere + o parere de sine destul de precara. Dar destul cu introspectia.

Dupa emisiunile de genul asta ma gandeam ca, de cand sunt aici, nu am auzit pe nimeni la radiourile locale sa mentioneze de CNA (FCC sau ce dracu’ e pe aici, pentru ca nici macar numele nu il stiu) si ca ce constrangeri au ei. Folosesc linistiti “shit”, in loc de motherfucker folosesc motherfather. Penis merge. Si nu au nici o treaba. Doar pe unul l-au scos din emisie ca a scapat un “fucking cunt” (referindu-se, desigur, la nevasta – fosta probabil). Si nu si-au batut capul prea mult nici atunci. De ce? Pentru ca sunt cuvinte uzuale, pe care toti le folosim in fiecare zi. Inclusiv membrele CNA sau ce organ e cel de regulare. Ce radio sau TV poti sa faci daca trebuie sa adaptezi continutul la ideile unor oameni ce, in pofida faptului ca invart sume enorme de bani, au afaceri si activeaza intr-o lume dinamica si de tip “dog eat dog”, sunt soferi sau poate doar fac, ocazional, sex si mai scapa cate-o vorba mai nebisericeasca, se sperie cand aud “cacat”, se apuca de plans si spun “de ce nu a zis excrement, de ce nu a zis excrement?!?? Whahaha!!! ( “. (whahaha-ul era de smiorcaiala).

Revin.

Filed under: Uncategorized | No Comments »

Ma aniversez.

Da!

Multumesc!

Astazi e prima zi a restului vietii mele, o prima zi de considerat pe atat de adanc pe cat se considera orice prima data in viata unui om, par hexample: prima data cand te nasti (pentru acei adepti avizi ai reincarnarii), prima data cand vorbesti (daca isi mai aduce cineva aminte, eu imi aduc ca-s mutant), prima data cand bei alcool, prima data cand bei alcool si nu vomiti, prima data cand fumezi, prima data cand fumezi si nu vomiti, prima data cand nu fumezi la cafea (ah durere!), prima data cand te barbieresti, prima data cand te barbieresti si altundeva decat pe fatza, prima data cand faci sex, prima data cand faci sex beat, prima data cand faci sex cu lumina aprinsa, prima data cand faci sex pe bani (……..), prima data cand te uiti la un film porno, prima data cand te uiti la un film porno si il inchizi ca te plictiseste, prima data cand te uiti la un film porno cu animale si consideri ca magarul e destul de sexy……

Deci prime dati in vietile noastre.

Astazi e prima data pentru mine.

Azi e o zi de pomina.

Azi am incovoiat pentru prima data acul cantarului la peste o suta de kile!!!!

Da, am 0.1 tone in mod oficial. Am visat la momentul asta de cand, pe la 14 ani cand genetica, sportul si alte cacaturi m-au facut sa ma inalt ca fumul de pe un rug vrajitoresc fara a pune nici un kil in plus si eram un stalp telegrafic la unu nouazeci si 68 de kile de speriam femeile si omoram barbatii de ras. Am avut o perioada, dupa aceea, cand m-am dus la cele sali de phitness, ca nu se mai putea, si am mai inaintat pe scala cantarului pana pe la 80. Unde am stationat cam 8 ani de zile, ca m-am si apucat de fumat si nu se punea strop de grasime pe mine.

Si a venit momentul cand am renuntat la tigara si la tara de bastina, si am plecat pe meleaguri pline de pizza si semipreparate gustoase si pline de nitrati, nitriti, e-uri  – practic orice e cacat dar spus pe limbaj stiintific. Si aici, dragii mosului, am evoluat pana in aceasta zi istorica.

Problema e ca nu sunt prea fericit, deoarece suta asta de kile nu e numai in zonele pe care mi le-as dori eu, si anume penis desigur. Ci mai si pe la colac, ceea ce e inestetic si inseamna ca nu pot sa imi iau bluze albe cu GUCCI pe ele sau HUGO BOSS, mulate de-ti intra-n sfarc. Dar nu conteaza. Sunt fericit!

Offtopic: mi-a picat netul vreo 3 zile, de aia nu m-am tinut de promisiune sa scriu ceva mai repede.

Revin!

Filed under: Uncategorized | 5 Comments »

Buna seara si bine v-am gasit dragii mei!

Dada. De 1 sapt n-am mai dat pe aici. Pentru ca mi-i lene sa enumar motivele, va rog sa cititi un post anterior. Adica ma prostesc, nu am timp si acuma o dat si canicula pe aici ( ) …. 37 de grade ieri, azi racoare si vreo 34. Nu mai poti gandi la temperatura asta. Am mancat 1 kil inghetata si anume “gelato” (adica aia de-i numa apa, n-are legatura cu produsele vacifere) numa ca sa imi racoresc respiratia, pentru ca imi suflam aer fierbinte pe fatza, in incercarea disperata de a-mi evapora transpiratia pentru un scurt efect de racire a suprafetei in cauza. Si suflam prea fierbinte.  Mi-as porni aerul conditionat, dar niste porumbei si-au facut cuib la chestia aia de evacuare care e afara din casa, si mi-e frica de un masacru daca ii dau drumul.

Pana si chinezul proprietate personala si-a indesit dusurile la 1 buc/2 zile. E bine. Macar nu mai pute a cadavru in descompunere, nu ca as sti sau ca as vrea sa aflu.

Promit sa revin cat de repede si cu ceva mai interesant cat de cat. Poate cand ploua…..

Filed under: Uncategorized | 1 Comment »